George Bernard Shaw spunea că iubirea ideală este o activitate extrem de obositoare. Și așa este. Mai ales că această formă de iubire are rădăcini adânci în romantism, iar în acest caz, romantismul, contrat tuturor așteptărilor, îi face iubirii o defavoare. Atunci, poate vă întrebați unde ar trebui să aibă rădăcini? Poate că în realitate.

Gândiți-vă în primul rând la cum ajungem noi adulții să ne raportăm la această idee. Cu toții am crescut cu basme cu Ilene Cosânzene și Feți Frumoși, care în ciuda tuturor întâmplărilor din poveste, și-au găsit drumul unul către altul, și au depășit obstacole și zmei, și câte și mai câte, asta doar pentru că era scris ca ei să fie împreună.

Odată ce am înaintat în vârstă, basmele s-au transformat în filme romantice, reclame despre fericire, piese de teatru spectaculoase, panouri publicitare despre vieți perfecte la un clik distanță.

Și uite asta cu toții am fost virusați de povara romantismului – acea idee că există undeva în lume o persoană ideală cu care o să trăim iubirea ideală, acea persoană care ne va fi în același timp cel/cea mai bun/ă prieten/ă, cel/cea mai bun/ă iubit/ă, cel/cea mai bun/ă partener/ă care poate exista pentru a-ți crește copiii, cel/cea mai bun/ă coleg/ă de apartament cu care să împărți toate sarcinile casei, cel/cea mai bun/ă amant/ă,  și lista poate continua.

De cele mai multe ori lista continuă și cu niște calități fără de care nu ar fi întreg portretul partenerului ideal – deștept, frumos, cu simțul umorului, cizelat, etc. Și-l vezi atât de clar! Dar asta pentru că tu l-ai inventat! Cu ajutorul basmelor, poveștilor nemuritoare și filmelor romantice.

Dintr-un anume punct de vedere este chiar sănătos emoțional să știi ce cauți, ce anume te mulțumește și ce nu, sau cu cine ai vrea să împărți mai mult decât timpul.  Ce poate duce acest concept într-o zonă nu tocmai utilă pentru tine și pentru viața ta amoroasă, este incapacitatea de a nu accepta că cel/cea de lângă tine nu poate să aibă toate calitățile, sau că nu te face să te simți așa cum crezi că ar trebui să te simți când ești lângă persoana “aia”.

Neacceptarea vine de cele mai multe ori din speranța că undeva, acolo, există persoana ideală. Oamenii de știință vorbesc în această privință despre “expectation gap” sau “cât de mare este diferența dintre realitate și așteptări?”. Cu cât prăpastia este mai mare, cu atât concentrarea asupra diferențelor dintre cele două, realitate vs așteptări, este mai mare.

Vorbim despre așteptări din mai multe puncte de vedere, cele pe care ni le imaginăm, cele pe care ni le facem în comparație cu viața altora, și cele pe care ni le clădim pe baza experienței.

Niciunele nu ajută de fapt la ancorarea în realitate. Primele sunt fantezii, la care dacă apelam prea des, ajung să ne îndepărteze de la ceea ce poate avem noi nevoie cu adevărat, și negăm toate dovezile care ne sunt prezentate, doar pentru că alergam după ceva ce ne-am închipuit atât de clar. Însă mai clar ca realitatea, ce poate fi?

Dacă vorbim despre compararea cu viețile altora, sau mai bine zis relațiile altora, cu toții cred că avem un model de cuplu către care tindem, sau dacă nu, măcar o poveste la care să ne raportăm și pe care dorim să o replicăm măcar într-o anumită proporție, pentru că, de ce nu, suntem dornici de același romantism pe care îl inspra acel cuplu.

Așteptărilie bazate pe experiență, ajung a fi periculoase când idolatrizăm o persoană de care ne-am despărțit, și în zadar, comparăm orice bărbat sau femeie pe care îl/o întâlnim cu acea persoană. Continuând așa, niciodată nu te vei simți împlinit, pentru că așteptările sunt atât de mari.

Ce ascunde până la urmă această idee de iubire ideală sau partener ideal? Ascunde o frică de intimitate, pentru că în intimitate am putea deveni vulnerabili, iar a fi vulnerabil, pentru unii înseamnă și a fi automat rănit. Așa încât este mai ușor să îți clădești un mecanism de apărare sub forma iubirii ideale, pentru că în felul acesta nu vei simți durerea rănii.

Ce poți face? Fă o listă cu cu cel puțin zece calități pe care să le aibă persoană de lângă tine, apoi încercuiește-le pe cele fără de care nu ai putea sta în relație. Dintre cele încercuite, gândește-te câte le atribui partenerului. Dacă sunt măcar cinci, atunci ești chiar norocos.

Iar dacă ești la primele întâlniri, întreabă-te ce așteptări și ce temeri ai în legătură cu noua relație, iar cu cât numărul așteptărilor este mai apropiat de numărul temerilor, cu atât sunt mai multe  șanse să nu fii dezamgit, asta pentru că ești capabil să vezi imaginea de ansamblu.

Din păcate partenerul ideal nu există, însă există persoane care sunt mai mult sau mai puțin potrivite pentru tine. Și cel mai important, compatibilitatea nu este o precondiție a iubirii, ci rezultatul ei! Este o muncă continuă către descoperirea reciprocă.