Interviu acordat scriitoarei Adina Rosetti pentru Revista Unica editia martie 2019

 

A.R.: Generația noastră de părinți nu a crescut cu internet, social media, YouTube, prin urmare suntem complet nepregătiți pentru “managementul” acestora în viață copiilor noștri, pentru care aceste lucruri fac parte din universul lor. Ce ar trebui să știm, cum ar fi bine să gestionăm situația?

 

Trăim în secolul vitezei și un lucru este cert, dacă înainte interacțiunile principale ale copiilor erau în fața blocului, acum acestea s-au mutat în spațiul virtual. Nu există copil care să nu își dorească să fie în pas cu moda, fie că moda înseamnă ultima haină din magazin, sau chiar ultimul model de telefon. Pentru generația din urmă, cea a copiilor cu cheia de gât, devine greu de înțeles de ce ar vrea cineva să stea cu ochii într-un ecran, în loc să iasă afară și să respire aer!

 

Nu de multe ori ne exprimăm acestă nedumerire prin fraza: << Pe vremea mea…>> Asa este, pe vremea noastră ne jucam leapșa, lapte prins sau țară, țară vrem ostași, acum cei mici urmăresc videouri, desene, jocuri, stiri pe un aparat puțin mai mare, uneori, decât mâinile lor.

 

Este ușor să observăm discrepanțe tocmai pentru că punctul de referință de la care plecăm este atât de diferit. Intervin tot felul de distorsiuni cognitive care nu fac altceva decât să ne adâncescă anxietatea în privința capacității noastre ca părinți de a face față necunoscutului, iar necunoscutul ne sperie.

 

Trebuie să ținem cont că suntem generații diferite, creștem copii în vremuri diferite, și că tot ceea ce știm noi, de pe vremea noastră, nu se mai aplică în vremea lor. Este indicat sa le dam voie să aibă acces la tot ceea ce presupune tehnologie, pentru că dacă le-am nega asta, i-am fura de oportunitatea de stăpâni ceva ce vor folosi, cu siguranță, mult timp de acum încolo.

 

 

A.R.: Cât timp este “sănătos” să petreacă copilul pe internet, în funcție de vârstă? E bine să limităm acest timp? Cum putem să o facem fără a genera scandal în familie?

 

Asta nu înseamnă că accesul nelimitat va conduce la abilități IT extraordinare! Timpul trebuie sa fie limitat, doar noi suntem părinții, și ei sunt copiii.

Cel mai indicat ar fi ca un copil între 0-3,4 ani să nu utilizeze nicio tehnologie. Sună dificil, însă există un motiv pentru asta. Până la 3 ani creierul celui mic se dezvolta structural mai mult decât pe întregul parcurs al vieții. Dacă se uită la imagini care nu sunt făcute pentru stadiul său de dezvoltare, există riscul ca, în acest caz, creierul celui mic să scape din informații ca o metodă de a face față fluxului mare și rapid de imagini. Ba mai mult, sunt șanse să se plictisească in momentul ancorării in realitate, tocmai pentru că realitatea nu “se mișcă” la fel de repede.

După vârsta de 4 ani putem introduce regula ” dupa ce îți termini responsabilitățile, te uiți/ joci 10 minute la ceva ce alegi tu”. Foarte importantă secvențialitatea și folosirea cuvintelor “după ce”. Și atenție! Cât spunem că le acordăm timp, atât le și oferim, fără negociere, fără ” Bine, hai, încă 5 minute.”

 

Cu cât înaintează în vârstă, cu atât putem crește durata de vizualizare. Asta depinde de fiecare dintre noi, însă trebuie să fie o perioada totuși acceptabilă, nu ore în șir la tabletă, sau ca metodă de distragere a atenției pentru a-i îmbraca, a le da de mâncare, sau a-i adormi.

 

Și un alt lucru important, pentru a avea succes regula, ea trebuie să fie constantă, utilizată de către toți adulții cu care interacționează copilul, și aplicată de fiecare dată în aceleași limite!

Dacă există supărare, și de obicei va fi, nu cedăm. Îi dăm voie totusi celui mic să se plângă, să ne certe, să ne facă răi. Și nouă nu ne rămâne decât să empatizăm cu el și să ne ținem pe poziții. Altfel, naștem un precedent. Noi suntem adulții, și ei copiii. Le explicăm de ce nu vrem să folosească prea mult telefonul/tableta și îi liniștit că data viitoare când va fi timpul să intre iar in posesia lor, acest lucru se va întâmpla.

 

A.R.: Cei mai mulți puști declara că urmăresc vloguri și YouTuberi. În special “gameri”, adică alți puști care se filmeza în timp ce joacă jocuri video. Ce atitudine ar fi bine să avem noi, ca părinți, în față acestei realități?

 

Când vine vorba de YouTube și de YouTuberi atitudinea noastră ar trebui să fie una de acceptare, însă doar a faptului că urmăresc așa ceva, nu și a vizualizării continue. Până la urmă cei urmăriți sunt apropiați de vârsta lor, sau puțin mai mari, și pot funcționa ca model într-o oarecare măsură. Datoria noastră este să verificăm pe cine urmăresc și să decidem dacă vrem ca al nostru copil să aibă o asemenea influență.

 

A.R.: YouTuberii, gamerii, vloggeri sunt noile modele ale generației noastre de copii. Care crezi că este impactul psihologic?

 

Pe deoparte interacțiunea via net cu astfel de persoane poate să aibă beneficii, pe de altă parte, în viitor, poate să nască frustrări. Nu toți oamenii care au canal pe Youtube devin vedete. Este necesar, dar nu suficient, să ai acea carismă care să prindă la public. Dacă se întâmplă asta, cu siguranță poate să fie o posibilitate de a-ți câștiga banii.

Deci, substratul poate să motiveze la a visa la o viață atipică, de libertate, de diferit, ceea ce nu este rău, mai ales că motivația durează mai mult ca proces psihic atunci cand există placere. Dacă ai un astfel de copil care visează la asa ceva, sustine-l, pentru că suportul tău ca părinte, chiar și în caz de eșec, îi va clădi încrederea în el, mai mult decât ar face-o un succes garantat în rândul semenilor lui.